Eu si tu. Mintea si sufletul. ❤️

Inlauntrul meu se petrec mereu lucruri interesante, nu e prea des liniste si tacere. Nu ma plictisesc aproape niciodata. Nu am facut-o nici cand eram copil, nici acum nu o fac prea des. Imi gasesc mereu ceva de gandit, facut, regandit, ruminat, creat sau demontat.

Mintea mea zburda, alearga, povesteste, fabrica povesti, tese lumi. Mintea mea e neobosita, chiar si agitata. Uneori, mai oboseste. Atunci, se cere odihnita. Si coboara in inima.

Inima mea simte.

Inima si sufletul meu simt si respira, tresar, alearga, traiesc.

Eu traiesc.

Cu mintea, cu sufletul si cu trupul. Cu tot corpul si cu toate corpurile.

Mediul inconjurator nu traieste mereu cu intensitatea cu care o fac eu.

Si atunci… incetinesc eu sau caut intensitatea mea in toti si toate?

Mereu ma intreb cum e mai potrivit.

Ritmul meu nu-l pot impune nimanui. Il pot adapta, insa. Si atunci intervin miracolele.

Si cand intervin miracolele, totul vine si se asaza, lin, simplu, fara eforturi.

Armonie, ritmicitate, echilibru si intalnire.

Dansam in doi si se produc miracole.

Intr-o dupa-amiaza de duminica gri si rece, dar colorata si frumoasa.

In doi.